Ziua 0 la Snow Explosion
Am ajuns în Ossiach, după un drum de 23 de ore, cu autocarul din București, Brașov, Târgu Mureș, Cluj Napoca, Oradea și peste vamă. Drumul a început destul de interesant pentru mine, pentru că am alergat după camera foto de dimineață, am făcut o listă de bagaje pe care am respectat-o la sânge, drept pentru care era sa ajung prea târziu pentru autocar. Noroc cu taxiul, care m-a adus cu placă, bagaje și rucsac
Totuși am uitat perechea de șlapi, mi-am dat seama de asta abia în taxi și nu avea rost să mă mai întorc.
În fine, nu prea are rost să vă povestesc tot drumul, pentru că în mare parte am mers pe autostrăzi și nu s-a întâmplat nimic interesant. Ningea prin partea de sud a României, când am plecat, a mai nins și prin Ungaria, la granița cu Austria.
Autocarul nostru, plin ochi cu echipamente, cu bagaje și cu oameni gata de sporturi de iarnă a ajuns la ora 15:30(ora României) după 23 de ore și 20 de minute de stat în fund, dormitat și visat la pârtiile din Gerlitzen. După ce am descărcat bagajele, plăcile și schiurile, am stat un pic la coadă la cazare. Organizatorii Snow Explosion s-au gândit la noi și la faptul că o să stăm în frig și ne-au încălzit cu un vin fiert și muzică bună.
Mai jos vă las să vedeți câteva poze făcute în timpul drumului. Inițial nu vroiam să documentez drumul, pentru că mi s-a părut criminal să stau atât de multe ore în autocar. Recomand oricui vrea să meargă mai mult de 700 km, să aleagă avionul, pentru că te scutește de timp mort și de energie irosită
Dacă vrei să afli ce am pregătit săptămâna asta, citește mai mult:
Luni începem cu primele instructaje de schi și snowboard pentru începători. Cu avansații o să atacăm și snowpark-ul din zonă, care prezintă următoarele elemente atractive, zic eu:
(dacă nu știți cum arată, apăsați pe linkurile de mai sus, pentru explicații și exemple).
update: am scris despre ziua de luni la Snow Explosion
Marți ne dăm în paralel cu o petrecere specială, la apres-ski, despre care vă povestesc după.
updare: am scris despre ziua de marți(ceata si offtrack) – aici
Miercuri ne dăm și atât. Poate apar surprize, vreau să explorez toată stațiunea și să vă arăt poze, cu ajutorul lui Alex.
Joi ne concurăm pe plăci și schiuri – organizez și moderez concursul oficial de Schi și Placă din Gerlitzen. Să vă așteptați la o recenzie și la poze.
Vineri o ardem iar pe pârtie, o să vedeți cum.
Aici o să încarc linkuri către celelalte articole, pe măsură ce le scriu. A mai scris și bloggerul oficial Snow Explosion – haotik