Inferno de la Balea-Lac la Balea-Cascada

scris de Titus / 1 comentariu
25.02.2010

IMG_1585Evenimentul de care iti povestesc acum se intampla o singura data pe an, in martie(anul acesta are loc pe 13 Martie, intr-o sambata, ca toata lumea sa poata ajunge :) ). Inferno este numele unei coborari extreme de la Balea Lac pana la Balea cascada, pe un traseu dezvaluit doar in ziua concursului. In jur de 50 de skiori si snowboarderi participa in fiecare an la aceasta cursa extrema, concurand pentru primele locuri.

Concursul e organizat de Xventure Romania si este cel mai spectaculos eveniment de genul asta de la noi. E ocazia perfecta pentru toti iubitorii de offtrack(1) sa simta zapada afanata sub canturi si talpi si sa se intreaca pentru primul loc.

Regula este foarte simpla – riderii pleaca deodata, iar cel care ajunge primul jos castiga.

Inscrierile costa 50 de lei de persoana(ca sa acopere drumul cu telecabina pana sus, la Balea Lac + bautura si gratar la finalul concursului). Pe langa banii astia, trebuie sa iti cumperi/inchiriezi un echipament de detectare in caz de avalansa – numit Pieps(2), iar de casca vreau sa cred ca nici nu mai e nevoie sa spun ca e obligatorie.

Nu recomand incepatorilor aceasta cursa, pentru ca riscurile sunt destul de mari, in caz ca nu stii sa cobori destul de bine cu placa/skiurile si risti sa provoci accidente atat tie, cat si altor competitori. Chiar daca vor fi echipaje ale salvamontului alaturi de noi, e mai bine sa citesti despre concurs, decat sa iti risti viata, daca nu stii sa te dai cu placa sau schiurile.

In alta ordine de ide, daca vrei sa te bagi la concurs, lasa un comentariu aici, ca sa vedem daca ne organizam cumva cu masinile din Bucuresti, pentru ca la Balea Cascada se ajunge cu masina doar dinspre Sibiu, pe vreme de iarna.

1. Offtrack: un termen care denumeste modul de skiat sau mers cu snowboardul in afara partiei, in special prin locuri cu zapada nebatuta
2. Pieps: echipament emitator al unui semnal ce poate fi detectat in cazul in care esti surprins de o avalansa si ingropat. El ajuta echipele de salvare sa te gaseasca si sa te dezgroape cat mai repede.

----------------------------
1 comentariu

Alte articole despre:
----------------------------